10 seconds

Adesea in viata intalnim momente cand trebuie sa decidem ceva crucial, cand lucrurile nu au decurs tocmai lin si ne aflam intr-un impas din care trebuie sa iesim repede. O veche zicala spune ca “Noaptea e un sfetnic bun.”, si in general asa e, dar nu intotdeauna dispunem de o noapte pentru a ne sfatui cu ea.

Credinta intr-o forta superioara care ne poate influenta viata duce treptat la reducerea controlului pe care credem ca il avem asupra propriei vieti, si implicit a responsabilitatilor. Astfel, obisnuiti cu gandul ca “Dumnezeu are grija de noi”, in loc sa ne gandim la viitor si a incerca sa-l planificam pe cat posibil, ne lasam “in voia Domnului” si nu ne facem griji pentru ziua de poimaine. In general aceasta abordare nu aduce nici o dauna serioasa, dar atunci cand ne aflam intr-un moment de criza s-ar putea ca voia noastra sa fie mai presus de voia Bunului Dumnezeu.

Daca nu suntem obisnuiti sa gandim pe cont propriu, atunci cand chiar trebuie sa o facem exista o mare probabilitate sa o facem defectuos. Astfel, cand va trebui sa luam o decizie intr-un timp scurt, si nu avem cum sa ne rugam sau sa ii cerem noptii sfaturi, trebuie sa alegem noi, conform propriei gandiri. Dar daca aceasta nu e antrenata, face acelasi lucru ca si piciorul unui om care a stat 3 luni in pat fara sa se miste : se atrofiaza si cedeaza a ne servi.

Ati putea spune ca a te gandi la Dumnezeu e tot gandire. Sunt usor sceptic la aceasta idee, pentru ca in orice idee ce presupune transcendenta, se afla mai multa visare decat ratiune. Si poetul gandeste, dar totusi sentimentul e cel coplesitor. Gandirea cu privire la Dumnezeu e abstracta, la fel ca si matematica analitica, diferenta fiind ca a doua e derivata din logica si ii urmeaza riguros regulile. Dar la fel cum matematica analitica nu ne va ajuta decat daca ajungem la nivelul la care munca noastra o cere, si acea munca nu e deloc comuna sau triviala, asa si gandirea religioasa nu ne va ajuta decat daca ajungem preoti, vanzatori sau avocati.

Exista desigur persoane care pot lua decizii foarte bune si lucide in momente de stres, si chiar persoane care functioneaza mai eficient in perioade de stres sau haos. Dar ei sunt doar exceptia, nu norma. In general e mai bine sa avem un plan pe care il putem corija cate putin de fiecare data cand nu decurge dupa cum dorim, decat sa ne asumam riscul de a trage o ghiulea si a observa ca a ratat tinta. Ghiuleaua, desi in principiu se supune acelorasi reguli fizice ca si un glonte, si desi balistica e cam aceeasi, are un efect mai puternic, iar daca acesta nu e cel dorit, e mult mai obositor si costisitor sa mai lansam una, pe cand cateva gloante, desi mai mici si cu efecte cantitative mai mici, au un efect calitativ adesea mai pronuntat, fiind mai precise.

Un alt motiv pentru care e mai bine sa avem un plan pe care sa-l adaptam pe parcurs, decat sa ne lasam surprinsi de un anumit moment si sa fim nevoiti sa decidem pe loc, e faptul ca daca acel moment are incarcatura emotionala, sau daca e in orice fel stresant, creierul ne va fi inundat de hormoni, si judecata serios afectata. Exista persoane care sub influenta anumitor substante sunt mai eficiente decat in lipsa lor, dar din nou, aceasta nu e norma, ci exceptia de la ea.

Sa luam exemplul unei persoane bolnave, care este pe moarte si are dureri insuportabile. Exista posibilitatea ca persoanei sa-i fie administrata o doza letala de morfina, scapand de durere si avand o moarte usoara, si cea ca personei sa-i fie administrate medicamente care sa reduca durerea si sa o tina in viata pana cand trupul ii va ceda definitiv. Persoana avand dureri prea mari, nu poate decide intre cele 2, asa ca apropiatii ei trebuie sa ia aceasta decizie. Daca ar gandi rational si logic, fiind impacati cu ideea ca persoana va muri la un moment dat, si intelegand ca o moarte lenta si extrem de dureroasa nu are nici un rost, ar alege sa ii fie administrata doza de morfina. Apropiatii bolnavului stiau din timp ca acest moment va veni, l-au acceptat si au avut timp sa decida ce sa faca cand momentul va veni, stiind ca e inevitabil. Au ales si in favoarea bolnavului, care nu va suferi, si in favoarea lor care nu il vor vedea in dureri, si nu vor suferi vanzandu-l asa. Si-au asumat raspunderea pentru acest moartea sa, dar au castigat si ei si bolnavul.

Daca in schimb persoanele nu ar fi obisnuite sa gandeasca lucrurile, nu s-ar fi impacat cu gandul mortii celui apropiat, si nu ar fi facut o decizie, in momentul in care vor trebui sa o faca vor ezita. Orice moment in care ei nu decid, e un moment in care bolnavul sufera si isi continua agonia. Decizand sa nu ii fie administrata doza, ar fugi de responsabilitatea de a decide moartea lui si curmarea durerii, dar l-ar obliga sa suporte dureri extrem de mari, ei sa sufere extrem de mult vazandu-l asa, si mai mult, isi vor fi asumat raspunderea, desi foarte probabil nu tocmai cosntient, pentru durerile pe care bolnavul le indura.

Evident ca acest exemplu e unul extrem, si ca majoritatea oamenilor nu se vor gasi niciodata intr-o asemenea situatie, dar mai mult ca sigur ca se vor gasi in situatii mai triviale, fara prea multa importanta momentana, in care vor decide intr-un fel sau altul. Iar daca in general fac decizii negandite, la un moment dat acestea se vor acumula si atunci individul va pierde orice control asupra evenimentelor, pe cand daca face alegeri bazate pe logica si ratiune, efectele vor fi oarecum previzibile si, in general, controlabile.

In incheiere, va propun sa luam aminte la cuvintele lui Aristotel, care asa grait-a : “ La fericire se ajunge prin ratiune ! ”. Iar daca nu chiar la fericire, cel putin undeva pe aproape.