Motanelul Miaulica

A fost odată, nu demult, un motănel foarte jucăuș,
numele lui era Miaulică, cât era ziua de lungă nu se ostoia nici-un pic. Miaulică, mai avea trei frați mai mari, dar aceștia erau mai cuminți decât frățiorul lor, nu ieșeau din cuvântul mamei.
Această familie de motănei locuia într-un sătuc de la poalele unui munte, peste tot în jur era plin de primejdii dacă te avântai fără să știi împrejurimile, de asta se temea și mama motănelului cel zvăpăiat, Miaulică, acesta fiind mai curios din fire, îi plăcea să exploreze locuri prin care nu a mai fost, nefiind conștient de pericole.
Într-o zi, pe când mama lor se pregătea să plece de acasă cu treabă, le-a zis celor trei motănei mai mari să vegheze asupra frățiorului mai mic, nu care cumva să între în vreun bucluc. Aceștia au asigurat-o pe mama lor că așa ceva nu avea să se întâmple, cu toate că nici ei nu erau așa siguri pe ceea ce spuneau, dar pentru liniștea mamei lor au zis că nu vor fi probleme de această natură.
Mama a plecat și au rămas cei trei motănei mai mari să aibe grijă de frățiorul lor nestâmpărat. Acum cei trei se sfătuiau cum să facă să îi distragă atenția celui mic să nu facă vreo iscoadă până la întoarcerea mamei. Stând ei la sfat încercând să găsească ceva care să îl țină ocupat pe Miaulică, s-au gândit să inventeze un joc: "Jocul motanului cuminte". S-au dus după cel mic să îl ia să îl învețe acest joc, era pe afară, alerga după un fluture. Au intrat cu toții în casă, s-au așezat în cerc și au început jocul, regula jocului era foarte simplă, cel ce stătea cel mai cuminte primea un cadou surpriză din partea celorlalți, nu trebuia să facă mare lucru, doar să stea acolo și să vorbească despre orice, atâta timp cât cel mic era lângă cei mari nu avea ce primejdie să-l pască.
După un timp cei trei frați mai mari au adormit unul câte unul, iar cel mic rămăsese captivat de o rândunică ce cânta de zor și dădea târcol prin fața geamului, parcă îl invita pe Miaulică să o urmeze. Acesta văzând că frații lui căzuseră răpuși de oboseală, a ieșit afară și s-a luat după rândunică, fără să-și dea seama încotro merge, la un moment-dat se trezește departe de casă, într-o pădurice pe care nu o cunoștea, nimic nu i se părea cunoscut, se speriase, nu știa încotro să meargă să ajungă înapoi acasă, era rătăcit.
După ceva timp cei trei frați ai motănelului s-au dezmeticit din somn și au băgat de seamă că frățiorul lor dispăruse, s-au panicat, căci nu știau încotro a luat-o, se temeau foarte tare să nu fi pățit ceva rău, ei știau câte pericole există dacă te aventurezi prin locuri necunoscute. Nu mai era mult și mama lor trebuia să sosească acasă de unde plecase, așa că cei trei s-au despărțit și au plecat în căutarea celui mic.
Au căutat prin vecini, crezând că poate motănelul a plecat la joacă cu vreun prieten, mai apoi au fost prin toate împrejurimile știute de ei, dar nici urmă de cel mic, s-au sperita atât de tare încât nu mai știau ce să facă, ce-o să-i spună mamei lor de dispariția frățiorului? Apoi și-au adus aminte de păduricea ce se afla mai departe se satul în care locuiau ei, nu au mai stat pe gânduri și au pornit într-acolo.

Motănelul Miaulică
Zvăpăiat și fără frică,
De astă dată s-a-nfricat
Nu știa unde a plecat.

-Of, tu rândunică rea
M-ai luat de la casa mea,
M-ai adus în loc pustiu,
Să mă întorc acas' nu știu.

Vreau să fiu cu frații mei,
Să fiu cuminte ca ei,
Lângă mama mea cea bună,
Să fim cu toții împreună.

Miaulică se întristase crezând că va rămâne în pădurice singur pentru totdeauna, el nu știa că frații plecaseră în căutarea lui. Îi părea rău pentru ceea ce făcuse, că nu ascultase de frații lui și mai ales de mamă, cu toții îi vroiau numai binele. Nu mai era mult și se lăsa seara, iar mama lor trebuia să se întoarcă acasă, frații mai mari se apropiau de pădurice și îl strigau pe Miaulică:
-Miaulicăăăăă...
-Miaulicăăăăăăă...
S-au despărțit din nou pentru a acoperii o porțiune mai mare de pădurice și au continuat să strige:
-Miaulicăăăă... Miaulicăăăăă...
Într-un final motănelul zvăpăiat și foarte speriat, de această dată a auzit strigătele fraților lui și s-a luat după glasurile lor și le-a ieșit în cale. Erau cu toții foarte fericiți, el că în sfârșit avea să se întoarcă acasă, iar frații lui erau fericiți că l-au găsit teafăr și nevătămat.
Au plecat cu toții spre casă cântând de bucurie, iar pe drum Miaulică le-a promis fraților lui că niciodată nu va mai face o asemenea nesăbuință și că de acum încolo va asculta mereu ce va spune mama lor. Au hotărât să nu-i spună nimic mamei despre cele întâmplate, pentru a nu se îngrijora, atât timp cât nimeni nu a pățit nimic.
Această întâmplare va fi o lecție de viață pentru Miaulică, doar când a ajuns departe de casă și-a dat seama de câte pericole îl pândesc, neputând fii protejat de frații mai mari sau de mama lui.
În cele din urmă au ajuns acasă, exact la fix, mama lor încă nu ajunsese. După un timp ajunge și ea, Miaulică și frații lui stăteau cuminței jucându-se cu un ghem de ață, mama lor era atât de fericită că erau cu toții bine, neștiind prin ce aventură trecuseră ei.
Într-un final, totul e bine când se termină cu bine!