Clipe

In noaptea asta alba, mi-am stins o tigara pe inima. Da, stii tu, locul acela atat de strain noua, dar care face totusi parte din corpul nostru. Locul acela pe care il facem responsabil pentru atatea emotii si atatea clipe de trairi intense. Locul acela, de care nu ne amintim niciodata atunci cand suntem fericiti, dar la care facem apel de indata ce trecem prin momente teribile si triste.

Mereu, in clipele de maxima singurate, mereu in clipele de maxima izolare simti ca acolo, in dosul pieptului ceva bate. Este acel ceva care te tine in legatura cu pulsul lumii. Singura legatura. Si cat urasti atunci lucrul acela. Cat ii urasti bataiile, uneori violente si energice, alteori anapoda, rare dar puternice.

Poate ca ar fi bine sa imi traiesc viata prin amortizor. Sa ma inchid in mine ca intr-o carapace. Sa desenez in jurul meu un cerc mic, un cerc stramt, un cerc care sa imi permita doar sa supravietuiesc. Sa ma izolez total de lume. Sa gust clipa singuratatii, clipa tacerii unice. Acea clipa in care toate gandurile mi se zbat prin cap, dresate de ritmul alarmant al inimii mele. Iar niciunul dintre ele nu stie incotro sa o apuce.

Uneori, in clipele acelea de depresie maxima, viata imi pluteste prin fata ochilor asemeni unei umbre. Se apropie, uneori se retrage, dar niciodata suficient de mult, ca sa nu se afle langa mine. Imi vine sa tip, cand te vad acum prin fata ochilor mei inchisi, dar nu te pot simti langa mine. Nu te pot strange in brate, dar strang din pumni. Depresia se instaureaza din ce in ce mai adanc. E asemeni unui munte semet care striveste umerii unui om mic, mult prea mic fata de o asemenea greutate.

Si jur ca te simt, te simt langa mine. Te vad, parca imi soptesti acum ceva. Nu conteaza cuvintele, nu conteaza forma nedeslusita. Mesajul il simt, si ma loveste adanc. Adanc undeva in inima mea mult prea ranita acum, ca sa mai faca fata la ceva.

O lume mare, o lume mare simt acum. Atatea inimi care au batut de-a lungul clipelor astea, atatea inimi care bat, atatea inimi care vor bate pentru momentele astea grele pentru mine. Si le simt, le simt acum pe toate, le aud pulsul in capul meu. Simt fiecare suferinta, a fiecarei inimi ce a trait, traieste si va trai vreodata. Si totusi, simt acum, cu toata greutatea asta, simt, ca inca mai este loc. Mai ai sa imi pui?

Simt trairile, simt viata, care pentru unii merge inainte, pentru altii inapoi. Pentru mine a inceput sa mearga din ce in ce mai inapoi. Oare o sa ma intorc vreodata la momente de fericire? Sper ca nu, mi-e frica sa nu cad inapoi. Acum stiu cum e acum, inainte nu am stiut. E totul. Absolut totul de pe aceasta lume nedreapta.

Si asa cum tu mi-ai ranit sufletul, asa se va stinge si umbra ta de pe chipul tau. Inima mea va fi bine.