Ploaie si lacrimi

Santa_Claus___Classical_by_HisN-1

vider1

Am iarasi una din acele zile cand viata mi se pare fara rost, cand dorul ma macina, cand amintirile ma napadesc, cand traiesc regretele neimplinirii. Sunt acasa … singura … Fumez … nici nu mai stiu a cata tigare … e fum si intuneric in camera … Simt ca am nevoie de aer. Cu pasi tristi ma indrept spre fereastra. Privirea imi cade imediat pe stropii de ploaie ce curg pe sticla rece care parca reflecta insasi viata … Vremea de afara parca mi-ar citi sufletul caci frigul si tristetea le simt si eu, iar asemeni stropilor de ploaie , lacrimi reci imi cad pe obraji. Ploaia asta… imi ingheata gandurile … privesc trista la jocul picurilor grei pe geam, par a fi lacrimile cerului, lacrimile celor care au plecat lasand in urma lor iubiri, tristeti… Ultimele zile simt ca au trecut pentru toata lumea inafara de mine, iar cand ma uit la viata mea mi se pare ca nu imi apartine . Ma simt straina de tot ce ma inconjoara, absenta, am senzatia ca traiesc si totusi nu. Incerc sa strig dar vocea ce o aud nu este a mea … Ce s-a intamplat cu mine? Simt ca m-am ratacit si nimeni nu poate sa ma ajute sa ma regasesc. Zilele trec intr-un ritm dureros de lent iar buzele mele nu mai pot decat sa schiteze zambete banale. Imi e foarte greu sa ma prefac ca totul este bine, cand de fapt ma afund in tristete. Zi de zi ma ascund de mine, incercand sa par puternica in fata tuturor, dar doare din ce in ce mai tare, iar totul pare atat de greu pentru mine. Astept in fiecare zi sa te vad, e singurul motiv pentru care ma mai trezesc dimineata. Apoi imi petrec ziua in absenta si banalitate. Cand in sfarsit seara vine , inima mea franta se dezbina iar eu devin doar o umbra a ceea ce sunt in timpul zilei, ma cufund in lumea viselor unde mi-e bine … Doare cand ma gandesc la tine … cand ma gandesc ca ai fost cu mine si tot ce ti-am putut oferi au fost cioburi din inima mea sparta … cand ma gandesc ca atunci cand ma tineai in brate si-mi spuneai ca ma iubesti … chiar si atunci eu eram neincrezatoare si ma intrebam de ce imi spui asta … chiar si atunci … zambeam si-mi spuneam ca nu poate fi adevarat si incercam sa inteleg de ce esti cu mine … Eram cufundata intr-o ceata a neputiintei de a intelege … Am inteles totul abea tarziu, in ziua cand ai plecat … atunci a fost groaznic … nu numai din cauza despartirii, dar atunci am gasit raspunsuri pentru multe din intrebarile mele … atunci parca m-am trezit … a fost un fel de ”ziua regretelor”. Dar era prea tarziu … tu plecasei … As da orice sa pot da timpul inapoi … dar asa cum mi-ai spus tu … nu pot schimba trecutul … Imi adun gandurile si privesc din nou pe geam, la picaturile de ploaie care cad una cate una, in acelalsi ritm lent cu lacrimile mele. Am senzatia ca ceea ce simt alimenteaza vremea de afara. Ce apasatoare e singuratatea, dar e tot ce mi-a ramas acum. Ma simt atat de singura, in aceasta lume plina, ma simt atat de trista in aceasta lume care zambeste … As vrea sa fii cu mine, sama ajuti sa ma regasesc in aceasta lume pierduta … Deshid fereastra … si rasuflarea rece a diminetii patrunde in camera goala … o simt asemeni sufletului meu … Inchid ochii si tot ce aud este sunetul stropilor ce cad intr-un ritm tot mai lent. Pulsul ploii incepe sa scada, de parca norii ar muri, pana cand inceteaza cu totul… Mi-as dori ca ploaia sa nu se fi oprit … E atata liniste … o liniste apasatoare care imi inunda timpanele … o liniste in care aud vocea ta, aud acel simplu “te iubesc” in care nu am crezut si plang din nou … Chipul tau imi revine in minte, retraiesc imagini clare din tot ce-a fost … aud cuvinte, simt atingeri … Privesc din nou pe fereastra … cerul s-a limpezit … dimineata se pierde in lumina … Inchid geamul si ma intorc in pat, in asternuturile reci si inchid ochii … O ultima lacrima picura pe obraji in timp ce eu ma indrept spre alta lume … o lume a visarii … cat as vrea sa te intalnesc acolo … sa nu ma mai simt singura …